duminică, 28 februarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Deşi textul de faţă îi marchează abia începutul, originile acestui club fotografic se pierd în paşii pe care membrii săi, şcolari de gimnaziu – să fie ceva vreme de atunci –, îi făceau împreună pe culoarele şcolii din Măgurele (judeţul Prahova), în meciurile de fotbal de pe terenul comunal, în serile jocurilor de poker pe beţe de chibrituri, în reţelele calculatoristice întocmite ad-hoc, chit că nu neapărat foarte funcţionale sau, ca să încheiem lista de exemple aleatorii, în drumurile, adevărate aventuri, prin împrejurimile satului natal.
De ce, totuşi, nevoia de a întemeia şi acest club ? Poate din dorinţa de a transfera mai consistent prietenia ce ne leagă şi pe plaiurile internetului. Nu ştim în momentul redactării acestor rânduri dacă va fi şi ceva în plus sau nu, dar simţim că şi acest puţin este, oricum, mai mult decât deloc.
„Fotoemoţii”. Deoarece credem cu încăpăţânare într-o artă fotografică – scriere cu lumina, se ştie – ce mărturiseşte deschis şi după puterile fiecăruia dintre noi despre iubirea din care a izvorât existenţa întreagă şi despre frumuseţea incredibilă a acestei lumi, în ciuda oricăror clişee fals patetice, şi, cu atât mai mult, contrar meschinăriilor celor ce o populează. Evident însă, aceasta nu înseamnă că scoatem din calcule raţionalul. Doar că cel din urmă îţi arată numai calea, pe când cele dintâi sunt poate, simetric, însăşi destinaţia finală.
Un comentariu:
Thank you for sharing
This fabulous work with us
Good creations
Trimiteți un comentariu